In sedinta extraordinara, consilierii judeteni au adoptat, astazi, bugetul de venituri si cheltuieli al Valcii, ajungand la concluzia ca banii sunt mai putini ca in 2011, cu aproape 93 de miliarde lei vechi. De ani buni, bugetul Consiliului Judetean se aproba separat, in sedinta extraordinara, considerand ca este nevoie de timp pentru dezbateri. Astazi, presedintele Consiliului Judetean, Ion Cilea, a aflat ca prefectul de Valcea, Petre Ungureanu, intentioneaza sa atace in instanta hotararea pe care urmau sa o ia consilierii judeteni, pe motiv ca bugetul nu poate fi votat in sedinta extraordinara. Iuliana Moise, consilier judetean din partea PD-L, nu crede ca prefectul Petre Ungureanu va face acest pas. Dupa discutii punctuale, toti cei 31 de consilieri au votat bugetul pe anul 2012, propunandu-si sa gaseasca noi surse de finantare pentru rezolvarea tuturor problemelor judetului.