CSM Rm. Valcea a plecat in cantonament in Antalya, urmand sa revina din Turcia pe 16 februarie, perioada in care municipalii vor disputa o serie de partide amicale cu adversari de diferite categorii. Imbarcati intr-un autocar, fotbalistii CSM-ului au plecat la un drum lung pana in Antalya, Turcia, unde se vor pregati in speranta parasirii locului retrogradabil pe care il ocupa la sfarsitul turului de campionat. Valcenii vor fi cazati la un hotel de 5 stele si vor sustine 5 partide amicale cu adversari partial desemnati. Din pacate, unul dintre jucatori, Adrian Pribac, si-a pierdut pasaportul, ratand astfel deplasarea in cantonamentul de pregatire. Sunt sperante insa ca Plecanciuc sa se refaca integral din punct de vedere fizic, in acest scop el alaturandu-se lotului valcenilor. Este foarte probabil ca in Antalya municipalii sa intalneasca doua echipe din prima liga romaneasca: Concordia Chiajna si CFR Cluj, dar si pe Farul Constanta, formatie ce evolueaza, ca si valcenii, in cel de-al doilea esalon valoric al fotbalului romanesc.