In cadrul sedintei Biroului Permanent Judetean al PDL Valcea din aceasta seara, presedintii celor 6 Colegii Electorale din judet trebuie sa prezinte listele cu candidatii la functia de primar pentru fiecare localitate. Daca exista mai multi candidati pentru fotoliul de edil-sef intr-o localitate, se vor organiza sondaje, precizeaza prim-vicepresedintele PDL Valcea, Romulus Bulacu. Candidatura liderului PDL Valcea, senatorul Dorel Jurcan, la functia de presedinte al Consiliului Judetean, este solutia cea mai realista, sustine Bulacu. Democrat-liberalii valceni spera sa obtina in jur de 30-35% la alegerile locale din iunie. Desi, intr-o vreme, spera sa intre in cursa pentru presedintia CJ Valcea, Bulacu precizeaza acum ca va candida pentru alta functie, cea de consilier judetean. Alegerile locale din acest an ar urma sa aiba loc la inceputul lunii iunie. Deocamdata, Guvernul nu a stabilit data exacta de desfasurare a acestora.