Spitalul Judetean de Urgenta Valcea – 200 de paturi. Reducerea numarului de paturi este determinata de bugetul de austeritate din acest an, cu 11 % mai mic fata de anul trecut. Conducerea Spitalului spune ca, din aceasta cauza, spitalul va merge din datorie in datorie, iar perioada de asteptare pentru bolnavii cronici se va prelungi. In acest an, spitalele din Valcea vor avea cu 331 mai putine paturi. De asemenea, unitatile spitalicesti vor primi mai putini bani. Cele mai multe paturi nefinantate sunt la Spitalul Judetean de Urgenta Valcea. Spitalul Municipal Dragasani ramane fara finantare pentru 37 de paturi, cel din Horezu pentru 23, iar Spitalul de Psihiatrie Dragoesti fara finantare pentru 18 paturi. Spitalul Judetean de Urgenta Valcea a intrat in acest an cu 10 milioane de lei datorii catre furnizori. Potrivit managerului spitalului, debitele unitatii vor creste de acum incolo din cauza reducerii cu 200 a numarului de paturi finantate de Casa de Sanatate. Totodata, pacientii vor continua sa-si cumpere toate medicamentele. Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta sustine ca nu are de unde face rost de bani, chiar daca a fost sfatuita de reprezentantii Casei sa gaseasca solutii. In 2011, Spitalul Judetean de Urgenta a avut 55 000 de pacienti. De asemenea, la UPU au ajuns alte 56 000 persoane.